Lisa Batiashvili, una dintre cele mai “vânate” violoniste ale momentului, concertează la Festivalul Enescu

 

Peste exact o lună, pe 22 septembrie, violonista Lisa Batiashvili va susține un concert extraordinar în cadrul Festivalul “George Enescu”, alături de orchestra cotată în primele zece ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra, avându-l la pupitru pe celebrul dirijor Mariss Jansons.

“A interpretat limpede, seducător și cu o tehnică extraordinară…  Am fi putut cere oare mai mult?”, scria prestigioasa publicație “The New York Times” despre violonista Lisa Batiashvili anul trecut. Una dintre cele mai “vânate” violoniste ale momentului, cu un succes fulminant la public, un muzician “de o sensibilitate profundă” (Financial Times), Lisa Batiashvili colaborează cu cele mai renumite orchestre ale lumii: Berliner Philharmoniker, Staatskapelle Dresden, Gewandhausorchester Leipzig, Royal Concertgebouw Orchestra, Chamber Orchestra of Europe și New York Philharmonic.
Pe 22 septembrie, de la ora 11.00 violonista va urca pe scena Sălii Palatului pentru un concert extraordinar alături de Royal Concertgebouw Orchestra, dirijată de Mariss Jansons. Lisa Batiashvili va interpreta Concertul nr. 1 pentru Vioară şi Orchestră în Re Major op. 19, de Serghei Prokofiev.

Concertul susținut la București de Lisa Batiashvili și de Royal Concertgebouw Orchestra  va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

În aceeași zi, de la ora 17.00, tot pe scena Sălii Palatului va avea loc un alt eveniment grandios din această ediție a Festivalului Enescu: „Amurgul zeilor”, ultima parte a tetralogiei „Inelul Nibelungului”, de Richard Wagner va fi interpretată, în concert, de celebra Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori în viață: Marek Janowski. Orchestrei germane i se va alătura Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Ion Iosif Pruner. Festivalul oferă, astfel, publicului o ocazie unică de a vedea capodopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice pune în lumină opera lui Wagner, aniversând două secole de la nașterea compozitorului. Chiar în această vară, celebrul festival BBC Proms a fost deschis cu teatralogia “Inelul Nibelungilor”, sub bagheta titanului Daniel Barneboim, care va deschide această ediție a Festivalului “George Enescu”.

Concertul susținut de Rudfunk Sinfonieorchester Berlin este  unul dintre puținele evenimente din Festival la care încă se mai găsesc bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529273/performance.html 

Pentru cei care nu stiu (eu, printre ei), hai sa aflam impreuna, din filmuletul de mai jos, cine e si ce vrea Lisa Batiashvili. Enjoy.

Mariss Jansons, "probabil cel mai bun dirijor al momentului”, pe scena Festivalul Enescu

Festivalul "George Enescu” îl readuce la București pe cunoscutul dirijor Mariss Jansons, alături de una dintre cele mai reputate orchestre ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra. Peste exact o lună, Jansons va urca pe scena Sălii Palatului pentru primul concert din cadrul Festivalului. Potrivit criticilor de specialitate, Mariss Jansons este chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“.

În cadrul seriei Marile Orchestre ale Lumii, de la ora 19.30, la Sala Palatului va avea loc concertul susținut de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta lui Mariss Jansons și avându-l ca solist pe Emanuel Ax –  laureat Grammy şi considerat unul dintre cei mai cunoscuti pianişti contemporani, profesor la prestigioasa Julliard School. Programul include Concertul Nr.3 pentru Pian și Orchestră în Do minor Op. 37 de Ludwig van Beethoven.

Revenirea dirijorului lituanian Mariss Jansons în România reconfirmă poziţia pe care Festivalul Enescu o ocupă în rândul celor mai prestigioase evenimentele muzicale europene. Cotidianul britanic „The Guardian“ scria în anul 2012 că Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Dirijorul deţine distincţia „Crucea de onoare a Austriei pentru știință și artă“, cea mai înaltă acordată pentru acest domeniu. Anul trecut şi în anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943 în Letonia ocupată de sovietici. Mama sa, evreică, a fost forţată să se ascundă pentru a putea naşte şi avea să se stingă din viaţă câţiva ani mai târziu, în ghetoul din Riga. Tatăl, Arvid, era dirijor, iar Mariss Jansons  şi-a petrecut copilăria la opera din Riga. Din 1960, Arvid Jansons a fost dirijor asistent la Orchestra Filarmonică din Leningrad sub Evgeni Mravinski, iar tânărul Jansons participa la repetiţiile tatălui. „Obişnuiam să-mi construiesc instrumente din două beţe şi să fac muzică în felul meu. Dar n-am fost de unul singur, încă  de timpuriu am luat lecţii de dirijorat şi am asistat la repetiţiile şi concertele tatălui“, povestea Mariss Jansons pentru cotidianul britanic „The Guardian“. 

Pasiunea şi consumul enorm pentru interpretările live au făcut insa ca destinul fiului să fie în oglindă cu cel al tatălui. În 1984, Arvid Jansons a murit pe scenă, de infarct, în timp ce dirija. 13 ani mai târziu, Mariss Jansons suferea un infarct la Oslo, în timpul ce dirija opera „La bohème“. „Membrii orchestrei mi-au spus că încă încercam să dirijez partitura lui Puccini, prăbuşit la podea. Probabil că aşa făceam, dar nu îmi mai amintesc nimic“, declara Jansons pentru „The Guardian”. După recuperare, dirijorul astăzi în vârstă de 70 de ani, şi-a reluat activitatea care presupune nu doar turnee contra cronometru în întreaga lume, ci şi multă muncă administrativă şi de creaţie. 

Concertul susținut la București de Royal Concertgebouw Orchestra va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

Cateva lamuriri sunt necesare. De ce ma transform eu - fie si tardiv - in promotor al editiei de anul acesta a Festivalului "George Enescu"? Pai, pentru ca astept festivalul asta de doi ani incheiati; pentru ca acum doi ani, in septembrie, eram un om tare fericit; in fiecare seara, dupa 10, plecam acasa de la Sala Palatului cu inima maaare; mare si bucuroasa. Va povesteam atunci cum a fost pentru mine editia 2011 a festivalului, cat de mult imi place Bucurestiul in septembrie, dupa ce se lasa seara. Asa ca de aceea, fie si tardiv, ofer gazduire pe al meu blog (care era si el in semiadormire, asteptand "Enescu") informatiilor simpatice, interesante, utile, care vin de la organizatori. Incepem, deci, cu Mariss Jansons si cu Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam. Bilete nu mai sunt, ati inteles; dar pentru cei care nu stiu daca sa se afle au ba in sala de cinema, de azi intr-o luna, la 19.30, pentru transmisia live a evenimentului, iata, mai jos, o inregistrare a concertului aniversar al orchestrei care implineste in noiembrie 125 de ani (evident, traiasca youtube):

David Palomar o data, David Palomar de doua ori... Adjudecat.

Uite de-aia imi place mie (cateodata) Bucurestiul: pentru ca, intr-o sala mica, dar primitoare (Arcub), cu sonorizare excelenta, te bucuri de David Palomar, cantaretul de flamenco din Cadiz. Si te mai bucuri o data, a doua zi, ca ti-a placut atat de mult primul spectacol, incat ai decis sa nu scapi nici a doua reprezentatie a spaniolului, in cadrul Festivalului "Flamenco clasic si noile genuri", organizat de Institutul Cervantes.
Cu mare fan Andaluzia ce ma aflu, n-am ratat nicio editie a festivalului astuia (suntem deja in al treilea an), doar ca acum n-a fost timp sa ma bucur de tot; dar m-am bucurat de Palomar, si in prima seara, si in a doua, si sper sa-mi ajunga bucuria asta pana la anul. Ca asta-i toata portia de Andaluzia in 2012...

La Bucuresti, Palomar si trupa au cantat mai multe cantecele - No te quedes atrás, A manos llenas (Sevillana Flamenca), Hoy no hay Cazón (Tientos), Carta a Napoleón (Tanguillo de Cádiz), Doña Jerez (Bulería), Soñando despierto (Tributo a la ciudad de Cádiz), Llevo varios días (Homenaje al Rock Andaluz), Granaina de la Esperanza (Granaina de Cepero), Locura de Amor (Zambra) - si cred ca n-ar strica sa aruncati o ureche (sau doua) pe youtube. Ca merita :)

Iata, de pilda, scrisorica pentru Napoleon, trimisa prin intermediul acelui "franchuti, fanfarrón":))



Dar si "Alegrias de Cadiz":



Si niste "bulerias":



Dar mie, in cele doua seri, mi-a mers la suflet altceva; o melodie mai veche, "revizitata" (in stil flamenco), in memoria Chavelei Vargas: "Donde estas corazon?". Partea paroasta e ca nu reusesc sa identific varianta flamenco a melodiei asteia (care-ti ridica parul pe maini), ci doar versiunea celor de la "Mocedades", care e departe, foarte departe de tragismul lui David Palomar... (iata totusi versiunea "Mocedades", ca sa nu uit ce caut, cand voi mai cauta):



Asteptam editia cu numarul 4.

Bucuresti, ca un tablou de Mondrian

Am avut cateva zile libere si m-am surprins pe mine cu disponibilitatea de a ma lasa uimita de Bucuresti; de a-mi placea orasul in care stau. Nu stiu cum s-a intamplat minunea asta, dar ma bucur ca s-a intamplat. Imi doresc sa traiesc ziua in care voi putea sa ma bucur de Bucuresti cum ma bucur de diverse alte orase in vacante. Si sunt semne, imbucuratoare, simpatice, vesele, ca povestea asta s-ar putea intampla la un moment dat.
Sa luam, de pilda, saptamana care tocmai s-a incheiat; n-am avut vreme sa colind orasul, dar am avut vreme sa ma bucur, din autobuz, in drum catre biblioteca, de fatade insorite, de umbre de copaci desfrunziti pe strada, pe cladiri, de cer albastru si de statuia lui Carol I pe fundal albastru de cer; cu tot cu coada anapoda a calului lui Carol (la sfarsit de saptamana, zona Ateneu-Palatul Regal-Fundatiunea Universitara mi se pare minunata), am avut vreme sa observ c-au aparut lalelele, frumoasele lalele albe, galbene, sa privesc oamenii (da, si pe acel domn care, vara, iarna, sta la un geam pe Stirbei Voda) si sa ma bucur de fatada Spitalului de Nefrologie "Carol Davila" (peste drum de Biblioteca Academiei), care arata seara ca un tablou de Mondrian.
Mi-au placut, deci, drumurile mele cu 226 catre biblioteca, cu ochii zgaiti pe geam si cu Rod Stewart in urechi (da, am si un loc preferat in 226; da, nu-mi mai pot inchipui 226 fara Rod Stewart si fara "As Time Goes By"), mi-au placut orele petrecute la BAR, cu nasul in foi si, din cand in cand, cu privirea in gradina bibliotecii), mi-au placut oamenii care cauta, cerceteaza, in sacou, cu cravata, seriosi, ganditori; si mi-a placut Bucurestiul asta primavaratic si vesel; si m-as fi vazut pe strazi, cu aparatul foto de gat si cu-o harta in mana, ca un turist intr-un oras pe care-l vede pentru prima oara...

Cred, deci, ca povestea mea de amor cu Bucurestiul n-a murit de tot (cum scriam tot aici, dar mai demult). Si cred ca postul asta ar fi trebuit sa fie insotit de poze; dar daca inchideti ochii, o sa vedeti toate pozele de care va povestesc; si cerul, si fatadele, si statuia, si lalelele, si tabloul de Mondrian.

Bucurestiul, in luna septembrie, dupa ce se lasa seara

Se vede treaba ca-n ultimul an n-am prea avut motive sa spun ca-mi place Bucurestiul, de vreme ce n-am scris nimic pe blogul asta inca din luna iunie 2010; dar spun acum, ca sa ma revansez: cateodata imi place Bucurestiul pentru ca te trezesti dimineata si n-ai nimic in plan (iar pentru mine planurile sunt importante), iar seara ajungi in fata Salii Palatului, bucuroasa nevoie mare ca ai in geanta un cartonel care-ti permite sa-l vezi dirijand pe Daniel Barenboim. (stiu eu cui trebuie sa multumesc pentru asta...)

Zau ca-mi place Bucurestiul in seri ca-n seara de miercuri - cand Barenboim a mangaiat aerul si clapele, in concertul sustinut cu Staatskapelle din Berlin - si, mai presus de toate, ca-n seara de vineri, cand s-a intamplat o mica minune, pe care mi-o doream inca de pe 1 ianuarie. Franz Welser-Most era pe scena, alaturi de Filarmonica din Viena, iar eu - desi eram in randul 5 al Salii Palatului - ma credeam la concertul de Anul Nou si ma bucuram cu ochii, cu urechile, cu palmele. Ma bucuram cu totul si-un zambet mare, generos si sincer mi s-a intins pe fata din secunda 1 a concertului si-a ramas acolo pana dupa bis; si mult mai tarziu, in autobuzul 226, catre casa.

In seara asta de duminica, Bucurestiul a avut si el un zambet larg pe fata, ca zambetul lui Vasily Petrenko, dirijorul rus de 35 de ani, cu accent britanic de manual (detectabil la sesiunea de autografe); dirijorul Petrenko de care, cred, s-au indragostit 90% dintre doamnele si domnisoarele din Sala Palatului; si eu, evident, printre ele. A fost tot numai gesturi Petrenko, numai degete lungi, invartite cu repeziciune in aer; si, la final, a fost tot numai zambet. (Iar Alexei Volodin la pian a fost... cum sa spunem? Cum zicea o domnisoara la iesire: "daca-l vedeam pe youtube, ziceam ca e trucaj, ca nimeni nu poate canta asa"). Tarziu, mai tarziu decat de obicei, pe la ora 10 seara spre noapte, sala era in picioare, aplaudand. Apoi, zambetele de la sesiunea de autografe si apoi, din nou, drumul catre casa... (daca dezvolt o dependenta de festival, ce ma fac pana la anul?)

Si zau ca-i frumos Bucurestiul in serile Festivalului "George Enescu". E primitor, fotogenic si parfumat si rauri-rauri de oameni in haine de gala se plimba agale inspre si dinspre salile ce gazduiesc concerte. E o alta lume cea care cucereste orasul dupa-amiaza si pana la miezul noptii si cred ca v-ati fi bucurat si voi, cum m-am bucurat si eu, vazand, pe la 10 noaptea, un autobuz 300 plin-plin cu oameni frumosi si eleganti plecand spre casa dupa concertul sustinut de Staatskapelle din Berlin. E frumos Bucurestiul in serile Festivalului Enescu; si oamenii-s frumosi, oamenii aceia care ies din casa gatiti si parfumati pentru concerte; si zau ca mi-as dori sa iasa mai des si sa ia in stapanire orasul; orasul lor.

Imi place Bucurestiul, in luna septembrie, dupa ce se lasa seara...

(p.s. - si nu, acestea nu sunt poze din festival; sunt pescuite de ici, de colo; si nu, eu nu sunt experta in ale muzicii; si nici nu pretind a fi; dar ma bucur teribil de ea...)