miercuri, 21 august 2013

Mariss Jansons, "probabil cel mai bun dirijor al momentului”, pe scena Festivalul Enescu


Festivalul "George Enescu” îl readuce la București pe cunoscutul dirijor Mariss Jansons, alături de una dintre cele mai reputate orchestre ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra. Peste exact o lună, Jansons va urca pe scena Sălii Palatului pentru primul concert din cadrul Festivalului. Potrivit criticilor de specialitate, Mariss Jansons este chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“.

În cadrul seriei Marile Orchestre ale Lumii, de la ora 19.30, la Sala Palatului va avea loc concertul susținut de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta lui Mariss Jansons și avându-l ca solist pe Emanuel Ax –  laureat Grammy şi considerat unul dintre cei mai cunoscuti pianişti contemporani, profesor la prestigioasa Julliard School. Programul include Concertul Nr.3 pentru Pian și Orchestră în Do minor Op. 37 de Ludwig van Beethoven.

Revenirea dirijorului lituanian Mariss Jansons în România reconfirmă poziţia pe care Festivalul Enescu o ocupă în rândul celor mai prestigioase evenimentele muzicale europene. Cotidianul britanic „The Guardian“ scria în anul 2012 că Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Dirijorul deţine distincţia „Crucea de onoare a Austriei pentru știință și artă“, cea mai înaltă acordată pentru acest domeniu. Anul trecut şi în anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943 în Letonia ocupată de sovietici. Mama sa, evreică, a fost forţată să se ascundă pentru a putea naşte şi avea să se stingă din viaţă câţiva ani mai târziu, în ghetoul din Riga. Tatăl, Arvid, era dirijor, iar Mariss Jansons  şi-a petrecut copilăria la opera din Riga. Din 1960, Arvid Jansons a fost dirijor asistent la Orchestra Filarmonică din Leningrad sub Evgeni Mravinski, iar tânărul Jansons participa la repetiţiile tatălui. „Obişnuiam să-mi construiesc instrumente din două beţe şi să fac muzică în felul meu. Dar n-am fost de unul singur, încă  de timpuriu am luat lecţii de dirijorat şi am asistat la repetiţiile şi concertele tatălui“, povestea Mariss Jansons pentru cotidianul britanic „The Guardian“. 

Pasiunea şi consumul enorm pentru interpretările live au făcut insa ca destinul fiului să fie în oglindă cu cel al tatălui. În 1984, Arvid Jansons a murit pe scenă, de infarct, în timp ce dirija. 13 ani mai târziu, Mariss Jansons suferea un infarct la Oslo, în timpul ce dirija opera „La bohème“. „Membrii orchestrei mi-au spus că încă încercam să dirijez partitura lui Puccini, prăbuşit la podea. Probabil că aşa făceam, dar nu îmi mai amintesc nimic“, declara Jansons pentru „The Guardian”. După recuperare, dirijorul astăzi în vârstă de 70 de ani, şi-a reluat activitatea care presupune nu doar turnee contra cronometru în întreaga lume, ci şi multă muncă administrativă şi de creaţie. 

Concertul susținut la București de Royal Concertgebouw Orchestra va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

Cateva lamuriri sunt necesare. De ce ma transform eu - fie si tardiv - in promotor al editiei de anul acesta a Festivalului "George Enescu"? Pai, pentru ca astept festivalul asta de doi ani incheiati; pentru ca acum doi ani, in septembrie, eram un om tare fericit; in fiecare seara, dupa 10, plecam acasa de la Sala Palatului cu inima maaare; mare si bucuroasa. Va povesteam atunci cum a fost pentru mine editia 2011 a festivalului, cat de mult imi place Bucurestiul in septembrie, dupa ce se lasa seara. Asa ca de aceea, fie si tardiv, ofer gazduire pe al meu blog (care era si el in semiadormire, asteptand "Enescu") informatiilor simpatice, interesante, utile, care vin de la organizatori. Incepem, deci, cu Mariss Jansons si cu Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam. Bilete nu mai sunt, ati inteles; dar pentru cei care nu stiu daca sa se afle au ba in sala de cinema, de azi intr-o luna, la 19.30, pentru transmisia live a evenimentului, iata, mai jos, o inregistrare a concertului aniversar al orchestrei care implineste in noiembrie 125 de ani (evident, traiasca youtube):


0 comentarii:

 


Design by: Pocket