Am avut cateva zile libere si m-am surprins pe mine cu disponibilitatea de a ma lasa uimita de Bucuresti; de a-mi placea orasul in care stau. Nu stiu cum s-a intamplat minunea asta, dar ma bucur ca s-a intamplat. Imi doresc sa traiesc ziua in care voi putea sa ma bucur de Bucuresti cum ma bucur de diverse alte orase in vacante. Si sunt semne, imbucuratoare, simpatice, vesele, ca povestea asta s-ar putea intampla la un moment dat.
Sa luam, de pilda, saptamana care tocmai s-a incheiat; n-am avut vreme sa colind orasul, dar am avut vreme sa ma bucur, din autobuz, in drum catre biblioteca, de fatade insorite, de umbre de copaci desfrunziti pe strada, pe cladiri, de cer albastru si de statuia lui Carol I pe fundal albastru de cer; cu tot cu coada anapoda a calului lui Carol (la sfarsit de saptamana, zona Ateneu-Palatul Regal-Fundatiunea Universitara mi se pare minunata), am avut vreme sa observ c-au aparut lalelele, frumoasele lalele albe, galbene, sa privesc oamenii (da, si pe acel domn care, vara, iarna, sta la un geam pe Stirbei Voda) si sa ma bucur de fatada Spitalului de Nefrologie "Carol Davila" (peste drum de Biblioteca Academiei), care arata seara ca un tablou de Mondrian.
Mi-au placut, deci, drumurile mele cu 226 catre biblioteca, cu ochii zgaiti pe geam si cu Rod Stewart in urechi (da, am si un loc preferat in 226; da, nu-mi mai pot inchipui 226 fara Rod Stewart si fara "As Time Goes By"), mi-au placut orele petrecute la BAR, cu nasul in foi si, din cand in cand, cu privirea in gradina bibliotecii), mi-au placut oamenii care cauta, cerceteaza, in sacou, cu cravata, seriosi, ganditori; si mi-a placut Bucurestiul asta primavaratic si vesel; si m-as fi vazut pe strazi, cu aparatul foto de gat si cu-o harta in mana, ca un turist intr-un oras pe care-l vede pentru prima oara...
Sa luam, de pilda, saptamana care tocmai s-a incheiat; n-am avut vreme sa colind orasul, dar am avut vreme sa ma bucur, din autobuz, in drum catre biblioteca, de fatade insorite, de umbre de copaci desfrunziti pe strada, pe cladiri, de cer albastru si de statuia lui Carol I pe fundal albastru de cer; cu tot cu coada anapoda a calului lui Carol (la sfarsit de saptamana, zona Ateneu-Palatul Regal-Fundatiunea Universitara mi se pare minunata), am avut vreme sa observ c-au aparut lalelele, frumoasele lalele albe, galbene, sa privesc oamenii (da, si pe acel domn care, vara, iarna, sta la un geam pe Stirbei Voda) si sa ma bucur de fatada Spitalului de Nefrologie "Carol Davila" (peste drum de Biblioteca Academiei), care arata seara ca un tablou de Mondrian.
Mi-au placut, deci, drumurile mele cu 226 catre biblioteca, cu ochii zgaiti pe geam si cu Rod Stewart in urechi (da, am si un loc preferat in 226; da, nu-mi mai pot inchipui 226 fara Rod Stewart si fara "As Time Goes By"), mi-au placut orele petrecute la BAR, cu nasul in foi si, din cand in cand, cu privirea in gradina bibliotecii), mi-au placut oamenii care cauta, cerceteaza, in sacou, cu cravata, seriosi, ganditori; si mi-a placut Bucurestiul asta primavaratic si vesel; si m-as fi vazut pe strazi, cu aparatul foto de gat si cu-o harta in mana, ca un turist intr-un oras pe care-l vede pentru prima oara...
Cred, deci, ca povestea mea de amor cu Bucurestiul n-a murit de tot (cum scriam tot aici, dar mai demult). Si cred ca postul asta ar fi trebuit sa fie insotit de poze; dar daca inchideti ochii, o sa vedeti toate pozele de care va povestesc; si cerul, si fatadele, si statuia, si lalelele, si tabloul de Mondrian.
